* echipajul de pe navă tanc "Brazi", aparţinând Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, a sesizat miercuri dispariţia bărbatului de 57 de ani * vineri, un pescar a descoperit trupul neînsufleţit plutind pe Dunăre şi a anunţat autorităţile
Un brăilean de 57 de ani, comandant al navei tanc "Brazi", aparţinând Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, a fost găsit mort în apele Dunării. Echipajul navei din Galaţi a anunţat dispariţia celui aflat la conducere la jumătatea săptămânii trecute, însă, abia după trei zile trupul neînsufleţit a fost scos la suprafaţă.
Potrivit Mediafax, vineri, după orele prânzului, un pescar a sesizat apariţia unui cadavru care fusese adus la mal de apele Dunării, într-o zonă situată în aval de locul unde era ancorată nava "Brazi". În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Transporturi Navale Galaţi, s-a stabilit că persoana decedată este Pavel Motoc, de 57 de ani, din Brăila, comandantul de navă dat dispărut. "Cadavrul a fost identificat în prezenţa soţiei şi a fiului. Urmează să fie realizată necropsia, care va putea aduce mai multe informaţii despre circumstanţele în care s-a produs decesul", a declarat Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Galaţi, care a precizat că în acest caz se fac în continuare cercetări. Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru jurnaliştii gălăţeni că ofiţerul s-ar fi aruncat în Dunăre, unul dintre motivele care ar fi putut să îl împingă la sinucidere fiind acela că ar fi fost vizat de unele controale privind gestiunea la carburanţi.
* echipajul de pe navă tanc "Brazi", aparţinând Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, a sesizat miercuri dispariţia bărbatului de 57 de ani * vineri, un pescar a descoperit trupul neînsufleţit plutind pe Dunăre şi a anunţat autorităţile
Un brăilean de 57 de ani, comand