Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Băsescu a NĂSCUT o fetiţă. Traian Băsescu a devenit BUNIC

Publicat in Ora de Iasi, duminică 1 septembrie 2013 ·

Elena Băsescu a adus pe lume o fetiţă, azi-noapte, la Spitalul Universitar din Capitală, informează România TV. Fiica preşedintelui a născut prin cezariană o fetiţă de 2,7 kilograme.

Potrivit primelor informaţii, atât fiica preşedintelui cât şi proaspăta nepoţică sunt perfect sănătoase, chiar dacă Elena a născut cu trei săptămâni mai devreme faţă de termenul stabilit de medici.

Reprezentanţii Spitalului Universitar au confirmat naşterea primului nepot al Preşedintelui. Elena Băsescu a fost internată sâmbătă la Secţia de Obstetrica Ginecologie, fiind în a 35-a săptămână a sarcinii.

Fiica lui Traian Băsescu a născut prin cezariană, la ora 3:30, o fetiţă de 2,7 kilograme şi 47 de centimetri.

Atât starea mamei, cât şi a copilului, sunt în parametri normali de evoluţie, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar.

Primul copil al Elenei şi, în acelaşi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama împlineşte un an de la căsătoria cu Bogdan Ionescu.

EBA şi soţul său Bogdan Ionescu s-au pregătit deja pentru venirea pe lume a primului lor copil. Ei au decorat chiar şi camera bebeluşului.

“Am apucat să desenăm pereţii din camera fetiţei noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieţii, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică. A ajutat-o de zor pe pictoriţă. Sperăm că şi micuţei noastre o să îi placă”, a scris Elena Băsescu pe pagina sa de socializare.

Sursa: RTV.net

Elena Băsescu a adus pe lume o fetiţă, azi-noapte, la Spitalul Universitar din Capitală, informează România TV. Fiica preşedintelui a născut prin cezariană o fetiţă de 2,7 kilograme.

Potrivit primelor informaţii, atât fiica preşedintelui cât şi proaspăta nepoţică sunt perfect sănătoase, chiar dacă Elena a născut cu trei săptămâni mai devreme faţă de termenul stabilit de medici.

Reprezentanţ

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 47 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 59 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°