Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FBI supraveghează atent sirieni care trăiesc în SUA, în perspectiva unui atac american asupra Damascului

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 septembrie 2013 ·

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi-a sporit măsurile de supraveghere a sirienilor care trăiesc în SUA, pentru a preveni eventuale represalii în cazul unor atacuri americane asupra Siriei. Sursa: Reuters

Administraţia americană a atenţionat, de asemenea, agenţiile federale şi companiile private că orice atac american ar putea atrage atacuri cibernetice, potrivit cotidianuluin New York Times, preluat de AFP, care citează foşti şi actuali oficiali de nivel înalt.

Nu au existat astfel de atenţionări înaintea precedentelor operaţiuni militare, aşa cum a fost cea din Libia din 2011, adaugă publicaţia.

Hackeri, care au afirmat că îl susţin pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, cunoscuţi sub numele colectiv de Armata Electronică Siriană, au atacat în ultimele luni companii americane, inclusiv New York Times.

Potrivit publicaţiei americane, agenţi ai FBI vor interoga sute de sirieni în următoarele zile, scrie Agerpres.

Oficialii americani sunt îngrijoraţi în special după ce Iranul, aliat apropiat al Siriei, a avertizat că orice acţiune militară împotriva Siriei ar atrage represalii împotriva Israelului.

FBI şi Departamentul de Securitate Internă au emis un buletin confidenţial de alertă, prin care atenţionează toate serviciile de securitate de la toate nivelurile asupra posibilelor ameninţări cauzate de conflictul sirian, mai scrie cotidianul.

FBI i-a instruit, de asemenea, pe agenţii săi de pe teren să-şi urmărească îndeaproape sursele din mediile siriene pentru a identifica orice discuţie privind represaliile.

Iar orice sirian supus, în prezent, unei anchete va fi plasat sub o supraveghere sporită, a precizat un înalt responsabil al poliţiei federale,precizează sursa citată.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în august

News.ro acum 48 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, în timp ce forţele ruse au organizat valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, ci

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 32 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 55 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 4 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°