Asociația consideră că resursele și timpul acordate pentru realizarea evaluării sunt mult sub limita rezonabilă pentru o evaluare corespunzătoare
Asociația Transilvania Verde din Cluj Napoca a depus o contestație la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, documentul vizând Raportul de Mediu pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) – Fabrică de debitare şi prelucrare a lemnului propus de Holzindustrie Schweighofer în Comuna Reci, judeţul Covasna. Contestația este semnată de președintele Asociației, Kovács Zsolt Csongor, iar potrivit acestuia, respectivul Raport este contestabil numai și prin prisma faptului că „a fost elaborat în patru zile de două persoane”. Astfel, Asociația consideră că resursele și timpul acordate pentru realizarea evaluării de mediu și pentru întocmirea Raportului sunt mult sub limita rezonabilă pentru o evaluare corespunzătoare.
„Acest fapt evidenţiează dorinţa investitorului de a pune în funcţiune noua fabrică cât mai repede, cu orice preţ, chiar şi cu bagatelizarea şi batjocorirea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului cerută de directivele Europene şi legislaţia Română”, arată Kovács, care consideră că Raportul a fost întocmit superficial.
Astfel, Asociaţia Transilvania Verde a contestat Raportul de Mediu şi a cerut neacordarea avizului de către APM Covasna.
„Prin Raportul de Mediu, investitorul respinge orice responsabilitate privind integritatea pădurilor, afirmând că fabrica nu va doborî niciun copac, buştenii vor fi aduşi şi cumpăraţi la poartă. Fabrica de cherestea Schweighofer planificată la Reci necesită aprovizionarea cu 800.000 metri cubi de lemn anual. Această cantitate reprezintă aproximativ 5% din cantitatea de lemn exploatată anual din toată ţara. Este evident că o astfel de fabrică consumatoare de buşteni ar creşte substanțial exploatările de pădure (legale şi ilegale) în judeţul Covasn