Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Lumina, implicat într-un accident rutier

Publicat in Observator de Constanta, luni 2 septembrie 2013 ·

Edilul se întorcea din satul Oituz, unde enoriaşii sunt supăraţi că nu mai au loc să se roage în actuala biserică

Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a fost implicat, ieri, într-un accident de circulaţie uşor, din care a scăpat teafăr, chiar dacă cea de-a doua maşină care ar fi provocat evenimentul rutier, s-a răsturnat. Din fericire pentru pasagerii celor două autoturisme implicate, niciunul nu a suferit traumatisme majore, doar mici zgârieturi. Edilul a declarat pentru cotidianul nostru că se întorcea din satul Oituz, acolo unde a avut o întâlnire cu cetăţenii din localitate pe tema construirii unei biserici, şi pe drumul de întoarcere a evitat un autoturism care circula neregulamentar şi a ieşit de pe partea carosabilă. „Circulam normal şi pe drumul Tulcei am evitat un autoturism şi, apoi, am fost eu lovit. A fost un accident uşor, nici măcar nu a venit Poliţia“, a explicat primarul Dumitru Chiru. Potrivit poliţiştilor constănţeni, autoturismul care a provocat accidentul rutier, un Duster condus de către un tânăr de 25 de ani, se deplasa cu viteză când a intrat în depăşire. În momentul în care şoferul Dusterului a vrut să revină pe bandă, maşina a atins şi avariat autoturismul în care se afla primarul din Lumina. În urma impactului, însă, Dusterul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În altă ordine de idei, primarul din Lumina a declarat că, la Oituz, reprezentaţii bisericii doreau terenul de sport al şcolii pentru a ridica un lăcaş de cult. Edilul, dar şi enoriaşii s-au împotrivit, iar soluţia găsită este ca biserica să cumpere un teren existent deja în faţa bisericii, unde să fie ridicat noul lăcaş de cult. „Nu aveam cum să dau terenul de sport al şcolii pentru construcţia unei biserici şi am convenit să cumpere biserica terenul din faţa actualei biserici, unde va fi construit noul lăcaş de cult“, a precizat primarul Chiru.

Mihaela T

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°