E asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc. Imbracat intr-un sobru costum negru, Ion Iliescu rasfoieste programul evenimentului. Deasupra lui, in stanga crucii inalte care domina sala, se vede portretul urias al unui batran cu barba si plete albe de Mos Craciun.

Pentru el s-au adunat in acea sala 8000 de oameni. Batranul a murit intr-o inchisoare din apropierea Bucurestiului, demult, intr-o zi din primavara lui 1954. Era anul in care Ion Iliescu se intorcea de la Moscova.

Era anul in care tanarul Iliescu devenea membru in Biroul Comitetului Central al UTM (viitorul UTC - uniunea tineretului comunist), incepandu-si astfel ascensiunea catre inaltele functii rezervate protipendadei comuniste. La doar cativa kilometri de locul unde Iliescu conducea sedintele de partid, promovand militantismul comunist in randul tinerilor, pe unul dintre priciurile inchisorii Jilava, agoniza un batranel, numai piele si os.

“Mi s-a prezentat: Monseniorul Ghika. Avea barbison si plete albe, aproape imaterial in trupu-i firav. Iradia bunatate. Era preot”, povesteste Theodor Lavi, coleg de puscarie cu Vladimir Ghika. „Mi-a povestit ca a fost misionar si, pregatindu-se pentru acest rol, a invatat si medicina si chimie. Era atat de sleit de puteri, ca nu s-a putut da jos din pat ca sa ma examineze. Mi-a dat insa un sfat: sa nu fiu las in fata durerii.”

Tanarul Iliescu nu era las, lupta cu darzenie fara sa tolereze abateri de la disciplina de Partid. „Am fost chemat in biroul decanului”, povesteste Enache Pope, in 1958 student la Filosofie. „Era in plina campanie de colectivizare. Tatal meu, fost primar liberal intr-o comuna aproape de Giurgiu, nu voia sa intre in colectiv. In biroul decanului ma astepta Iliescu care mi-a spus: „De maine nu m