De la 1 septembrie intră în vigoare reducerea la 9% a TVA la pâine. Scăderea încasărilor la buget, estimată la 100 milioane lei, va fi compensată prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. Tot de la 1 septembrie, preţurile biletelor de tren vor creşte cu până la 10%.
Începând cu 1 septembrie, TVA va fi redusă la pâine la 9%, iar scăderea sumelor încasate de bugetul de stat, estimatăt la 100 milioane lei, va fi compensată prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. În categoria bunurilor de lux intră: automobile cu motor de peste 3.000 cmc, bijuterii, aur. Guvernul estimează că vor fi atrase la bugetul statului, prin introducerea unor astfel de accize, aproximativ 300 milioane lei.
Alte bunuri de lux pentru care vor fi aplicate accize sunt iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament.
Preţul biletelor de tren va creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura fiind aprobată prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor, luând în calcul evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese, porivit Mediafax.
Totodată, acciza la alcool va creşte de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.
De la 1 septembrie intră în vigoare reducerea la 9% a TVA la pâine. Scăderea încasărilor la buget, estimată la 100 milioane lei, va fi compensată prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. Tot de la 1 septembrie, preţurile biletelor de tren vor creşte cu până la 10%.
Începând cu 1 septembrie, TVA va fi redusă la pâine la 9%, iar scăderea sumelor încasate de bugetul de stat, estimatăt la 100 milioane lei, va fi compensată prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. În categoria bunurilor de lux intră: automobi