Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Putem produce surpriza”

Publicat in Gorj Domino, luni 2 septembrie 2013 ·

Elevii lui Cristi Pustai nu par să se sperie de numele adversarilor pe care îi vor întâlni în grupele Europa League. Fotbaliştii de la Pandurii continuă să viseze frumos şi la acest nivel.

Sorţii au hărăzit pandurilor adversari destul de dificili în grupa E a Ligii Europa: Fiorentina (Italia), Dnepr (Ucraina) şi Pacos Ferreira (Portugalia). Chiar şi aşa, după istorica performanţă reuşită la Braga, fotbaliştii de la Pandurii continuă să creadă în şansa lor, sperând chiar la o primăvară europeană. „E o grupă grea, în care sunt două echipe de tradiţie în ţara lor, Fiorentina şi Dnepr, şi revelaţia Pacos Ferreira din Portugalia. Mă bucur că vom întâlni echipe puternice, pentru că aşa putem să ne demonstrăm valoarea noastră. Încă nu am vorbit despre un obiectiv, dar e clar că dacă am intrat în Liga Europa, am vrea şi noi să prindem fazele superioare. Ştim cât de greu e, dar eu zic că putem. De vreme ce am eliminat pe Hapoel şi pe Braga, de ce nu şi pe cei din grupa noastră?”, susţine mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira.

„Vlad, e bucuros că a picat cu noi”

Autorul golului cu numărul doi de la Braga, ce a adus calificarea echipei gorjene în grupele Europa League (acelaşi jucător care a „recidivat” după episodul Tel Aviv), Alexandru Ciucur, crede şi el în şansa pandurilor de a se menţine la nivelul performanţei. „E o grupă grea, dar eu cred că putem produce surpriza. Aşa a fost şi în preliminarii, nimeni nu ne-a dat nicio şansă şi uite că acum suntem calificaţi. Deci, orice este posibil de acum înainte”, crede Ciucur, care dezvăluie că a vorbit deja cu fostul coleg, Alexandru Vlad, adică nimeni altul decât cel pe care îl va avea ca adversar în prima dispută din grupele Europa League, cu Dnepr. Ciucur povesteşte despre Vlad că acesta din urmă chiar s-a bucurat când a aflat că are şansa să joace în Europa contra echipei Pandurii: „Am vorbit şi cu fo

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°