Ce poate fi mai cumplit decât să vezi civili (între care o groază de copii), victime ale unui atac cu arme chimice? Să manipulezi această oroare în propriul beneficiu.

Unde s-a pitit indignarea morală a Casei Albe, când – în ultimii doi ani - războiul civil din Siria a făcut peste 100.000 de victime? Pe unde se zăcea conştiinţa, pe care astăzi John Kerry o scoate la plimbare ca pe un pudel, când cetăţenii cădeau sub raidurile aeriene ale regimului de la Damasc? E mai etică - văzută de la Washington - o moarte sub un foc de artilerie ca una sub sarin?

Liderii rebelilor au avertizat de un an de zile că armata lui Al-Assad pregăteşte un atac chimic. Poate că a fost un meşteşug de viclenie, ca să prepare ei înşişi şi sponsorii lor o astfel de grozăvie. Dar de ce n-au primit, când au cerut Statelor Unite, măşti de gaze? Doar nu cereau fosfor alb (are zona destul). Mai rău: între informaţiile pe care americanii le-au desecretizat pentru opinia publică, există una explozivă: serviciile secrete au ştiut de atacul din 21 august cu trei zile înainte! Ce-au făcut să-l împiedice? Să fi aruncat măcar câteva măşti de gaze în suburbia al-Ghouta.

Acum, un ”atac limitat şi de scurtă durată” asupra Siriei, aşa cum îl anticipează Barak Obama, nu are nici un sens, dacă nu urmăreşte debarcarea lui Bashar Al-Assad. Iar preşedintele Statelor Unite a declarat, în câteva rânduri, că nu acesta este obiectivul. Siria va fi urecheată cuTomahawkul, fiindcă regimul aflat încă la putere foloseşte armamentul chimic (interzis de lege, considerat o crimă împotriva umanităţii). Ce să înţelegem? Că – dacă renunţă la sarin - preşedintele Siriei poate continua liniştit să-şi toace poporul cu arme convenţionale? Iar rebelii să continue să facă acelaşi lucru? Fireşte (cât ar fi ei de înarmaţi de Occident, de Arabia Saudită, Qatar şi Turcia), le lipsesc avioanele. Din acest punct de