Am auzit acest clişeu de o sută de ori, de o mie de ori, cine mai ştie. Cum se retrăgea câte o vedetă din Generaţia de aur, se înceţoşa deodată orizontul şi venea şi avertismentul "vedeţi să nu ajungeţi ca ungurii!" N-a fost tocmai limpede în deceniul nostru de graţie până unde se afundase de fapt fotbalul urmaşilor lui Puskas şi Grosics de vreme ce a fost nevoie să-l întoarcem din drum pe Hagi cu strădanii naţionale pentru ca să spargem gheaţa în confruntările directe. Doar cu Adi Ilie şi cu Filipescu nu era nici pe departe de-ajuns. Nu era de altfel prima oară când supralicitam "patriotic" propriile limite. Noi ne închipuiam un fel de buricul fotbalului când de fapt lumea bună doar ne băga în seamă pentru că izbuteam să înnodăm calificările. Însemnam atunci cam ce înseamnă azi Steaua, dacă permiteţi comparaţia. O formaţie redutabilă, aşezată, echilibrată, pe care trebuie s-o tratezi cu atenţie, după evaluările chiar ale celor de Chelsea. Niciodată însă favorită cu "greii".

Hagi s-a mai retras o dată şi despărţirea bineînţeles că a fost stropită cu acelaşi obsesiv "să ne ajungeţi ca ungurii!" Era avertismentul pentru generaţia lui Chivu şi a lui Mutu. Toate chefurile tolănite pe butoaie de vin de la convocările la lot, chelfăneala ospătarilor, escapadele nocturne de la Flora şi alte stabilimente ne-au tot rostogolit către vale încât azi ne punem cam cu strângere de inimă întrebarea dacă nu cumva "am ajuns ca ungurii?". S-ar putea să nu ne convină răspunsul chiar şi al unuia dintre tricolori, Costin Lazăr. Pe scurt, azi suntem sub nivelul ungurilor. "Va trebui să contracarăm cu inteligenţă". Teribilism? Vrea să fie el mai cu moţ? Costin Lazăr nu pare genul. Mai degrabă realism, fair-play venite din partea unuia care, pentru cine a uitat, a ajuns şi într-un top al sportivităţii în The Guardian după ce-i recunoscuse arbitrului în Giuleşti că nu fusese fault