Trei drone de dimensiuni medii compatibile cu standardele NATO sunt capul de listă a achiziţiilor imediate pe care primăria Caransebeş intenţionează să le facă în aceasată toamnă. Acest lucru este o premieră în România pentru o autoritate publică locală de care primarul liberal e foarte mândru.
"Eu, personal, îmi doream un elicopter SMURD. Să fie al primăriei, să îl donez eu SMURD România, dar să îl ţin la Caransebeş. Dar m-au convins sârbii. La început am fost reticent, dar m-au convins. Şi fiind proiectul lor, vom lua drone. Altele nu am cunoştinţă să existe în România", spune, pentru gândul, primarul Ion Marcel Vela.
Caransebeş nu mai are nici 25.000 de locuitori, după ultimul recensământ. De ce i-ar trebui avioane fără pilot? "Pentru situaţii de urgenţă", susţine primarul. Le vede, e adevărat, utile mai cu seamă în viitor. "Le luăm mai mult în perspectiva unei investiţii aici la Muntele Mic-Ţarcu-Nedelea, e o zonă schiabilă care se va dezvolta. Atunci ne vor fi foarte utile. Noi ne dorim să se înfiinţeze şi o unitate militară de aviaţie a MAI, cu elicoptere, aici, la Caransebeş. Dronele să depisteze zona unde trebuie intervenit şi elicopetrele să intervină", face planuri Ion Vela.
Cum vor arăta dronele de până la 90.000 de euro
Ideea a venit de la sârbi. La Belgrad s-a făcut un proiect european, Bruxelles-ul a fost de acord să dea 2 milioane de euro, iar Caransebeş-ul a intrat la final în proiectul transfrontalier. "E vorba despre un proiect transfrontalier în partener cu Ministerul de Interne din Serbia prin care se achiziţionează un soft, licenţe IT, dotări pentru managementul situaţiilor de urgenţă", explică primarul. Pentru supraveghere, sârbii au optat pentru drone. Trei de-o parte, trei de cealaltă. "Vor fi trei drone pentru supraveghere nocturnă şi decizii operative, pentru a supraveghea zona, pentru a găsi rătăciţii, pentru a