Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul nr. 11)
Trista amintire a războaielor mondiale
- Părinte Vasile, tot mai multă lume a auzit de Sfânta Mănăstire de aici, de la Vulcan, situată precum versurile populare „Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de Rai…”. Multă lume a început să vă ştie, dar mulţi nu vă cunosc cu adevărat povestea vieţii. De aceea am dori, pentru început, să ne oferiţi câteva date biografice.
- M-am născut în Ţara Moţilor, comuna Poiana Vadului, Parohia Lăzeşti, un loc binecuvântat, ca dovadă, părintele Rafael Noica s-a stabilit exact acolo, la Biserica unde slujea eu mergând de mic copil. Provin dintr-o familie de creştini, Teodor şi Sofia, tatăl şi mama mea fiind nişte ţărani simpli, dar cu suflet mare, Dumnezeu să-i ierte pe toţi morţii şi pe ei! Când vorbesc despre ei, dar mai ales despre bunici, mă simt răscolit în adâncul sufletului, de aceea îmi este greu să vorbesc, dar o voi face puţin în acest interviu. Tata lui tăticul meu, bunicul, a murit în Primul Război Mondial. Apoi, doi unchi de-ai mei au mers să lupte în Al Doilea Război Mondial, la doi ani de zile după ce au venit acasă au murit, semn că războiul dureros a trecut greu peste ei, chiar dacă n-au căzut pe front ca alţi bravi ostaşi. Tăticul meu s-a născut în 1903, în Primul Război Mondial a rămas orfan, iar în Al Doilea Război Mondial era căsătorit, avea doi copii, o mamă bătrână şi o nevastă însărcinată, adică mama mea. Cu toate acestea, a prins pe front doi ani de lupte, ani grei care l-au măcinat dureros şi pe el. Deci, războiul a fost o chestiune dureroasă de familie. Poate şi de aceea ne-a făcut pe toţi din familie să privim mai apoi lucrurile exact cum sunt şi să considerăm ţara asta, a noastră, un loc binecuvântat, înaintaşii lăsându-ne o învăţătură curată, exact aceea pe care acum o găsim scrisă şi de ierarhii noştri şi de Sfinţii Părinţi.
