Conducerea Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni se pregăteşte în vederea acreditării unităţii. Unitatea medicală trebuie să realizeze aproximativ 2.500 de indicatori, iar până în prezent 70% dintre aceştia au fost îndeplinitiţi. Zilele trecute, a fost inaugurată noua spălătorie a unităţii, a cărei valoare depăşeşte 500 mii de lei. Managerul spitalului, Costel Negoescu, spune că banii provin de la Ministerul Sănătăţii. „Banii i-am obţinut de la Minister, din fondul de accize. Spălătoria a fost modernizată şi dotată cu echipamente specifice. De asemenea, vrem să stabilim circuitele funcţionale la bucătărie şi să o modernizăm. Tot pentru acreditare vrem să mutăm Compartimentul de Primire Urgenţe în faţă, unde e personalul administrativ, iar pe ei să-i mutăm în spate, unde avem nişte garaje. Trebuie să le modernizăm, dar pentru asta avem nevoie de fonduri. Am primit donaţie de la un ONG pentru a reface acoperişul, acum încercăm să obţinem fonduri, dacă nu aşteptăm anul care vine să accesăm fonduri europene. Toate acestea sunt pentru a obţine acreditarea untăţii, comisia urmând să vină vara viitoare”, spune Negoescu.
Singura unitate spitalicească din Vrancea care este acreditată este Spitalul Orăşenesc Panciu. Unitatea a obţinut certificatul de acreditare din partea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor la sfârşitul lunii februarie. În „febra” acreditării sunt şi celelalte spitale din Vrancea, care urmează să primească vizita comisiei de acreditare până în 2015.
Acreditarea este obligatorie, deoarece va sta la baza decontării serviciilor medicale de Casa de Asigurări de Sănătate. Acreditarea spitalelor a debutat în anul 2011 şi se va încheia în 2015. Este făcută cu scopul de a vedea dacă spitalele pot oferi bolnavilor servicii medicale la standardele din UE. Pentru asta, fiecare spital trebuie să aibă clădiri moderne, aparatură, echipamente,