Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au ajuns creditorii lui "U" să decidă soarta lui Ganea

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 1 septembrie 2013 ·

Antrenorul „Şepcilor roşii" ar putea fi demis luni, dacă membrii comitetului de creditori decid împotriva clauzelor din contractul antrenorului. Actul va fi analizat luni, la o lună după ce a fost semnat de toate părţile implicate.

Universitatea ar putea fi protagonista unei noi premiere în fotbalul românesc. Creditorii clubului aflat în insolvenţă se întâlnesc azi, iar primul punct pe ordinea de zi este analizarea clauzelor din contractul lui Ionel Ganea. Mai exact, dacă azi se va decide că angajamentul antrenorului nu este în favorea situaţiei financiare a clubului, „Ganezul" ar putea fi chiar demis.

Practic, oficialii Universităţii au apelat la un tertip legal pentru a rezilia unilateral angajamentul antrenorului Ionel Ganea. Conform contractului semnat la începutul lunii iulie, cu o săptămână înaintea debutului de campionat, partea care rupe înţelegerea înainte de termen trebuie să plătească celeilalte tabere suma de 100.000 de euro. Ori, prin decizia de azi, oficialii lui „U" încearcă să evite o astfel de daună. Ionel Ganea a lansat ieri un atac extrem de dur către administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, pe care o acuză că nu a achitat nici primele de salvare către foştii jucători ai Universităţii. „Vrea să fiu dat afară? Nu-i o problemă, dar să nu vină ea, care n-a făcut nimic în fotbal să-şi dea cu părerea. Am înţeles că a spus şi că trebuie să fie 25 de jucători în lot. De unde ştie ea câţi trebuie să fie? Să vină ea, să antreneze o dată, să vadă cum e! Acea clauză este una reciprocă. Şi eu trebuie să dau 100.000 de euro dacă demisionez. Nu trebuia să devină publică. S-a încălcat o clauza de confidenţialitate. Nu înţeleg de ce administratorul judiciar face afirmaţii la adresa mea. În primul rând, a făcut o mare eroare, pentru că n-a avut acordul creditorilor când am făcut convenţia. Se vrea ca eu să fiu scos ţap ispăşitor, dar ce am făc

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 7 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 6 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 9 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 8 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Preşedinta Comisiei Europene nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump. Doar doi lideri din UE vor face probabil deplasarea la Washington

News.ro acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Layon, nu a primit nicio invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump la Washington, pe 20 ianuarie, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a executivului eur

Premierul unei țări UE, cuvinte grele la adresa lui Zelenski: „Uneori sunt sătul de el. Merge prin Europa și cere pomană”

HotNews acum 8 ore
Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tra

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

1°/4°
lun.

-0°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/2°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/-0°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°