Aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, şi la sfârşitul săptămânii trecute Poliţia Română a coordonat, la nivel naţional, o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
În judeţul Hunedoara, poliţiştii Serviciului Rutier hunedorean au acţionat cu 11 autospeciale dotate cu aparate radar. Astfel, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni şi au aplicat 666 sancţiuni contravenţionale, din care 413 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, în valoare totală de 95.000 lei.
Totodată, au fost reţinute 14 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.
Printre cei care au rămas fără permis, pentru 90 de zile, se află şi un cetăţean italian care, sâmbătă, a fost surprins de aparatul radar pe DN 7, pe raza localităţii Zam, în timp ce efectua o depăşire neregulamentară şi având viteza de deplasare de 110 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.
Aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, şi la sfârşitul săptămânii trecute Poliţia Română a coordonat, la nivel naţional, o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
În judeţul Hunedoara, poliţiştii Serviciului Rutier hunedorean au acţionat cu 11 autospeciale dotate cu aparate radar. Astfel, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni şi au aplicat 666 sancţiuni contravenţionale, din care 413 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, în valoare totală de 95.000 lei.
Totodată, au fost reţinute 14 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.
Printre cei care au rămas fără permis, pentru 90 de zile, se află şi un cetăţean italian care, sâmbătă, a fost surprins de aparatul radar pe DN 7, pe raza loc