Stadiul pregătirii şcolilor sălăjene pentru noul an şcolar a fost analizat vineri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. Prefectul Ionel Ciunt a cerut prezentarea tuturor problemelor cu care se confruntă unităţile de învăţământ.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar, prof. Gheorghe Bancea, a declarat că în mare parte şcolile sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar. Sunt însă şi unităţi cu probleme, cele mai multe în mediul rural. Potrivit lui Bancea, trei şcoli primare şi două grădiniţe au fost desfiinţate ca urmare a scăderii numărului de elevi şi pre-şcolari. Este vorba despre şcoala primară din Fetindia, şcoala primară din Stâna, şcoala din Cehei şi grădiniţele din Sîncraiul Almaşului şi Bulgari. În ceea ce priveşte asigurarea combustibilului pentru iarnă, Gheorghe Bancea a declarat că în aproximativ 50 la sută din cazuri unităţile de învăţământ au fost asigurate cu combustibilul necesar, restul urmând să fie aprovizionate. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar, din cele 437 de unităţi educaţionale, 18 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Este vorba despre 10 grădiniţe şi 8 şcoli primare, care necesită fie lucrări de reabilitare, fie soluţionarea unor probleme privind asigurarea apei potabile şi amenajarea de grupuri sanitare corespunzătoare.
Stadiul pregătirii şcolilor sălăjene pentru noul an şcolar a fost analizat vineri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. Prefectul Ionel Ciunt a cerut prezentarea tuturor problemelor cu care se confruntă unităţile de învăţământ.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar, prof. Gheorghe Bancea, a declarat că în mare parte şcolile sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar. Sunt însă şi unităţi cu probleme, cele mai multe în mediul rural. Potrivit lui Bancea, trei şcoli primare şi două grădiniţe au fost desfiinţate ca urmare a scăderii numărului de elevi şi pr