Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documente secrete privind arsenalul de arme chimice ale Siriei vor fi dezvăluite de francezi

Publicat in Antena 3, duminică 1 septembrie 2013 ·

Autorităţile franceze vor declasifica în curând documente "secrete" privind arsenalul de arme chimice creat de zeci de ani de către Siria, în dispreţul convenţiilor internaţionale, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut în contextul în care Statele Unite şi Franţa ameninţă regimul lui Bashar al-Assad cu o acţiune militară ca represalii la un atac chimic care s-a soldat, potrivit Washingtonului, cu peste 1.400 de morţi, pe 21 august, lângă Damasc.

O notă recentă aparţinând serviciilor franceze de informaţii, al cărei conţinut este dezvăluit de către Journal du Dimanche (JDD), vorbeşte despre "câteva sute de tone de iperită" şi "gaz sarin" deţinute de regimul sirian, un stoc total care depăşeşte 1.000 de tone de agenţi chimici.

"Citările din notă sunt exacte", a declarat pentru AFP această sursă guvernamentală.

"Guvernul se pregăteşte să facă publice informaţii declasificate din sursă naţională (franceză) privind programul chimic sirian", a continuat aceasta.

Nota dezvăluită de JDD este o sinteză întocmită de către Direcţia Generală pentru Securitate Externă (Direction générale de la sécurité extérieure - DGSE) şi Direcţia Informaţiilor Militare (Direction du renseignement militaire - DRM) după "mii de ore de activitate" a unor agenţi francezi care au acumulat informaţii "în unele cazuri de aproape 30 de ani", scrie săptămânalul.

În afară de stocurile de iperită şi gaz sarin, raportul "menţionează, de asemenea, că oamenii de ştiinţă sirieni au lucrat la iperită cu azot, o substanţă a cărei toxicitate este superioară celei a sarinului".

Citeşte mai multe despre: Siria arme chimice siria franta Siria atac siria

Autorităţile franceze vor declasifica în curând documente "secrete" privind arsenalul de arme chimice creat de zeci de ani de către Siria, în dispre

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 4 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°