Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dicţionar iconoclast

Publicat in Crai Nou, duminică 1 septembrie 2013 ·

Un lector avizat, un intelectual „subţire”, după ce primeşte un autograf de la Cezar Straton, autorul cărţii ,,Cezar‘s Dicţionar ludic”, se poate mândri că, pe lângă atâtea alte dicţionare lexicografice, mai are încă unul, de data aceasta unul ludic. Dacă lectorul nostru mai are şi cunoştinţe despre etimologia cuvintelor, îşi poate da lesne seamă că dicţionarul lui Cezar Straton este scris în …. joacă.

De fapt, cartea lui Cezar, tipărită la Editura T din Iaşi, în anul 2011, este alcătuită din articole publicate în ziare, mai ales în „Crai nou” de la Suceava, unde ele au fost scrise premeditat, pentru a descreţi fruntea cititorului.

Înainte de a tipări cartea sa la o editură profesionistă, Cezar Straton are grijă să o gardeze tot profesionist, apelând la doi „degustători” fini ai genului (puţin frecventat în literatura română), la scriitorii ieşeni Liviu Antonesei şi Bogdan Ulmu. În aceeaşi lună a anului 2011, decembrie, cei doi companioni nu ocolesc să-l laude pe scriitorul sucevean cu vorbe de duh şi înţelepciune: „Cezar Straton selectează mai bine de două mii de termeni – dar şi expresii – care circulă în viaţa socială, politică, culturală sau în moravurile – mai ales cele rele! – noastre de azi şi îi defineşte, pe de o parte cu umor, pe de alta, cu seriozitate datorată oricărei întreprinderi de natură «lexicografică». /Unele definiţii sunt originale, îi aparţin în întregime, altele sunt parafraze, parodii sau citate comentate. Indiferent însă de ce modus operandi aplică unei definiţii sau alteia, remarcabilă este unitatea de stil, de ansamblu, finală, a operei lexicografice propuse.” (Liviu Antonesei); „Cartea pe care am terminat-o (de citit!) este greu încadrabilă în chingile genurilor şi subspeciilor literare: ar fi un chisnovat dicţionar, dar cu luciri de eseu, documentată lucrare ştiinţifică, dar şi o antologie de glume; ar putea părea

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 30 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 59 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 59 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 26 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°