Peste 17.200 kg de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost strânse, în perioada iulie-august a.c., în mediul rural din judeţul Suceava, cu prilejul unei campanii organizate de Ecotic şi Ecorec Reciclyng, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava.
Directorul executiv al APM Suceava, Vasile Oşean, precizează că puncte colectoare au fost organizate în Drăguşeni, Vadu Moldovei, Boroaia, Bogdăneşti, Mălini, Fântâna Mare, Păltinoasa, Drăgoieşti, Rădăşeni, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Cacica, Pârteştii de Jos, Botoşana şi Suceviţa.
Un autovehicul al Ecorec Reciclyng a trecut prin satele din program, persoanele care au predat electrocasnice vechi fiind motivate cu premii simbolice. Cele mai mari cantităţi de deşeurilor de echipamente electrice şi electronice s-au adunat în comunele Botoşana (1.886 kg), Păltinoasa (1.820 kg) şi Drăgoieşti (1.762 kg).
„Agenţia pentru Protecţia Mediului s-a implicat în această iniţiativă facilitând legătura dintre primării şi cele două asociaţii. Rezultatul este considerat încurajator, programul cuprinzând şi o latură informativ-educativă şi o componentă practică, aceea de colectare separată a deşeurilor, o problemă comunitară încă nerezolvată, în totalitate, pe plan local” a declarat Vasile Oşean, şeful APM.
România trebuie să atingă ţinta de 4 kg pe cap de locuitor şi an de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate, stabilită în angajamentele semnate cu Uniunea Europeană.