După 3.000 de ani în care au avut locul lor printre sporturile olimpice, luptele ar putea fi excluse din competiţia ce a debutat în 776 î.Hr., în Grecia antică. Olimpiada ar putea primi la schimb mersul pe role, dansul la bară şi căţăratul! Răzvan Pîrcălabu, şeful al FR de Lupte, spune că situaţia frizează ridicolul.
Într-o perioadă fastă pentru luptătorii români, care la Mondiale şi la Europene au adunat 14 medalii, vestea că sportul poate fi exclus de la JO a picat ca un trăsnet. Decizia finală, la sfârşitul acestei luni
Invocarea lipsei spectatorilor şi a elementelor spectaculoase sunt motivaţii care nu stau în picioare. “La Londra s-a luptat în săli arhipline, la Mondiale sau la Europene biletele s-au vândut cu câteva luni înainte. La congresul FILA, toţi cei 177 de preşedinţi am gândit o strategie de salvare a luptelor. Am introdus procedee noi şi tehnici ce obligă sportivul să atace. Sunt indignat că luptele sunt pe acelaşi taler cu mersul pe role, dansul la bară şi căţăratul! Dacă luptele vor fi scoase de la JO, va fi furtună în sport, al Treilea Război Mondial!”, a spus Răzvan Pîrcălabu, fost luptător campion, fiul fostei glorii Marin Pîrcălabu. “Preşedintele rus Putin, Liga Arabă, chiar Congresul american susţin luptele. În Iran, sunt sport naţional, în Turcia, Japonia, SUA sau Rusia sunt pe trei ca popularitate. Se fac eforturi diplomatice, iar decizia finală se va lua la Buenos Aires, la sfârşitul lui septembrie”, a explicat Pîrcălabu”.