Un bătrân simpatic din Bistriţa ne povestea, în urmă cu câţiva ani, că maistrul său l-a dus la un bordel ca să-l iniţieze în tainele amorului. Împlinise 18 ani şi nu ştia ce e sexul. Bătrânul descrie cum arăta bordelul oficial al Bistriţei, păzit de un portar pe nume Solomon, dar şi cum arătau femeile de moravuri uşoare şi ce riscai să păţeşti dacă nu achitai partida de sex.
Bistriţa interbelică avea o populaţie de 15.000 de locuitori. Era un mic oraş de meseriaşi, cu o economie înfloritoare şi un nivel de trai care nu lăsa deloc de dorit - venitul mediu din acea vreme se ridica la 700-800 de lei, potrivit mărturiilor unor bătrâni care încă mai trăiesc în municipiu.
Tot de la ei am aflat că atunci funcţiona legal o singură casa de toleranţă care se numea "La şapte hornoi", după numărul de hornuri pe care le avea clădirea.
Prostituţia se practica şi în alte bordeluri din Bistriţa, însă nu funcţionau legal, adică nu aveau "becul roşu".
Bordelul de lângă piaţa de vite, cu un paznic numit Solomon
"La şapte hornoi" era situat lângă piaţa de vite, care se ţinea pe acea vreme în actuala zonă Decebal şi avea un program de funcţionare neîngrădit de acul vreunui ceasornic, după amintirile vârstnicilor intervievaţi.
Bordelul avea şi un portar, un bătrân evreu cu ochelari pe care-l chema Solomon (la fel ca pe regele biblic al iudeilor care clădise templul lui Dumnezeu).
El se ocupa de eventualele neplăceri care apăreau - pedepsea clienţii care "uitau" să plătească pentru serviciile primite sau îi potolea pe cei zgomotoşi. Patronul casei de prostituţie era un orădean, Nyéki, care, împreună cu soţia lui, făcuseră o mică afacere pe seama fetelor de condiţie uşoară, cei doi având un local similar şi în Oradea, iar, după cum ne-a mărturisit unul dintre bătrâni, patronul schimba fetele din localuri după o anumită perioadă.
Un alt detaliu
