Preot loan ŞTEFĂNESCU
Toată lumea aleargă azi după bani. Mulţi cred că “banii rezolvă totul”. Unii reuşesc să-i adune, alţii nu! Mă uit la cei care au reuşit să-i adune şi îi văd tot trişti şi neliniştiţi. De ce oare?
Este clar că a avea bani nu garantează nici liniştea lăuntrică, nici căsnicia ideală, nici buna dispoziţie, nici sănătatea, nici înţelegerea superioară a lucrurilor. Deci putem spune că “fericirea şi liniştea” omului nu depind de bani. Că drumul spre aceste ţinte are alte repere, alte determinări, ba chiar că obsesia de a le căuta, cu buzunarul plin sau gol, e un mod aproape sigur de a nu le găsi.
Sunt multe lucruri pe care banii nu le pot cumpăra, dar pe care cei cu bani cred că le au, tocmai pentru că dispun de bani.
Toţi, sau mai toţi, îşi închipiue că banii aduc înzestrări, drepturi, puteri şi virtuţi pe care sărăntocii nu le au. Acesta e, de multe ori, derapajul major al bogatului: o falsă conştiinţă de sine.
Unii cred, de pildă, că banii sunt un atestat de personalitate. Pentru că se întâmplă să ai ceva, începi să crezi că eşti cineva. Capeţi un aer fudul, de vedetă şi priveşti în jur dominator. Arăţi că eşti “mare”, superinfluent, invulnerabil şi capricios. Nu ţi se poate refuza nimic, ştii, poţi şi faci. Ai mereu în preajmă o “gaşcă slugarnică”. Plăteşti pe cine vrei, cu ce sumă vrei, când vrei, pentru orice ai chef. Întrucât eşti solvabil, te socoteşti o autoritate. Dar banii, chiar dacă pot aduce o formă de putere, nu presupun, în mod necesar, o formă de autoritate. În mod frecvent, bogătaşii de azi au o anumită putere, dar le lipseşte, de regulă “umanitatea”. Sunt o periferie care se cred drept centru.
Banii nu produc automat bun-simţ, bună-credinţă, bun gust. Îmbogăţitul contemporan se poartă, adesea, ca un mitocan, vorbeşte agresiv şi se crede stăpânul tuturor. Priveşte de sus pe cei pe care i-a depăşit.
