Remus Borza, avocatul care a gestionat timp de un an ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, spune că punerea sa sub urmărire penală pentru conflict de interese reprezintă o gravă eroară judiciară.
La finalul săptămânii trecute, reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti au declarat pentru Mediafax că începerea urmăririi penale în cazul Remus Borza a fost iniţiată pe data de 18 iulie.
Avocatul este acuzat că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, Borza şi Asociaţii, în baza unor contracte de asistenţă juridică. Astfel, a fost demarată începerea urmăririi penale pentru conflict de interese prevăzut de articolul 253 indice 1 din Codul penal. Potrivit acestuia, „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă“.
„Este o gravă eroare judiciară care sper să fie remediată. Nu sunt şi nu pot fi asimilat cu funcţionarul public. În cele 75 de dosare, nu Hidroelectrica a fost parte, ci Euro Insol. Remuneraţia primită de Borza şi Asociaţii, de 100.000 de euro, a fost stabilită de comun acord cu creditorii şi a fost plătită de debitor. Puteam să mergem pe mâna juriştilor care au făcut contractele directe în 2004 şi care le-au prelungit în 2009 în timp c