În ultima zi a Festivalului Rowmania, la Hotel Esplanada a avut loc la orele amiezii o masă rotundă cu o temă mai mult decât generoasă: Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării pentru 2014-2020. Cu tilul “Delta vie”, masa rotundă i-a avut în prim plan pe Guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof, şi pe senatorul Octavian Motoc (“senatorul bălţilor”) care au punctat în intervenţiile lor principalele coordonate de dezvoltare ale zonei Delta Dunării sa, după caz, principalele probleme cu care se confruntă comunităţile deltaice.
Tocmai pentru că la masa rotundă au fost mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu a fost necesară, după intervenţiile acestora, să se sublinieze faptul că Delta Dunării se poate dezvolta armonios luând în calcul trei coordonate: oameni, natură şi economie. Ca o rimă, tocmai aceste trei coordonate dau o deltă vie, sensul şi numele mesei rotunde în care au mai fost aduse în discuţie şi teme interesante cum ar fi turismul ecologic, una dintre oportunităţi fiind prin concursuri hipice şi călărie (susţinut de dr. Ştefan Răileanu), delta fiind o zonă turistică a celor care vor să descopere şi mai puţin a celor care vin pentru lux şi facilităţi.
În ultima zi a Festivalului Rowmania, la Hotel Esplanada a avut loc la orele amiezii o masă rotundă cu o temă mai mult decât generoasă: Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării pentru 2014-2020. Cu tilul “Delta vie”, masa rotundă i-a avut în prim plan pe Guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof, şi pe senatorul Octavian Motoc (“senatorul bălţilor”) care au punctat în intervenţiile lor principalele coordonate de dezvoltare ale zonei Delta Dunării sa, după caz, principalele probleme cu care se confruntă comunităţile deltaice.
Tocmai pentru că la masa rotundă au fost mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu a fost necesară, după intervenţiile acestora, să