Preşedintele Traian Băsescu este bunic! Fiica sa cea mică, Elena, a născut, prin cezariană, azi-noapte o fetiţă la Spitalul Universitar din Capitală. Fetița care va purta numele de Sofia Raisa, are 2,7 kilograme.
Elena Băsescu a născut o fetiţă. Nașterea nu a fost conform planificării și a fost declanșată de o sângerare pe care EBA ar fi avut-o. Adusă de urgență la spital, Elenei i s-a făcut o operație de cezariană, după ce medicii au decis că nu pot risca.
Fetița care va purta numele de Sofia Raisa, are 2,7 kilograme și, în acest momente, se simte bine.
"Pe amândoi emoţiile şi aşteptarea ne-au copleşit", spunea vineri fiica cea mică a preşedintelui, care apare în mai multe fotografii alături de soţul ei, Bogdan Ionescu.
Viitorii părinţi i-au decorat deja camera micuţei. "Am apucat să desenăm pereţii din camera fetiţei noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieţii, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică. A ajutat-o de zor pe pictoriţă. Sperăm că şi micuţei noastre o să îi placă", a scris Elena Băsescu pe pagina sa de socializare.
Preşedintele Traian Băsescu a fost primul care a confirmat că fiica sa aşteaptă un copil. Invitat într-o emisiune televizată, la mijlocul lunii februarie, şeful statului s-a ferit să dea prea multe detalii, dar a spus că dacă totul va fi bine, nu se va sfii să iasă cu nepotul sau nepoata la plimbare prin parc.
(Sursa: realitatea.net) Preşedintele Traian Băsescu este bunic! Fiica sa cea mică, Elena, a născut, prin cezariană, azi-noapte o fetiţă la Spitalul Universitar din Capitală. Fetița care va purta numele de Sofia Raisa, are 2,7 kilograme.
Elena Băsescu a născut o fetiţă. Nașterea nu a fost conform planificării și a fost declanșată de o sângerare pe care EBA ar fi avut-o. Adusă de urgență la spital, Elenei i