Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu a recunoscut că PSD l-a lăsat singur. Ce va face PNL?

Publicat in Romania Libera, duminică 1 septembrie 2013 ·

Întâlnirea USL de la sfârşitul săptămânii le-a oferit lui Victor Ponta şi lui Crin Antonescu o tribună adecvată pentru a-şi face cunoscute agendele, dar le-a scos în evidenţă şi punctele cele mai slabe; le-a dat unora dintre baroni ocazia de a arăta că sunt mai baroni decât ceilalţi; şi, cel mai important, a făcut definitiv lumină asupra vulnerabilităţii PNL în faţa PSD.

Este interesantă şi discrepanţa dintre promo-urile care au precedat marele eveniment şi deznodământ.

În zilele de dinainte, mass-media vorbea, pe surse, de intenţia lui Crin Antonescu şi a PNL de a forţa o reconfirmare cât o lansare la apă a candidaturii liderului liberal la prezidenţiale, menită să spulbere suspiciunile că social-democraţii au o agendă ascunsă şi să-l legitimeze pe Antonescu în interiorul USL, ca şi în faţa peneliştilor nemulţumiţi că şeful a vândut partidul pentru funcţia de la Cotroceni.

Nu doar că nu a fost aşa, ci Crin Antonescu şi PNL au fost înştiinţaţi că, pentru a le fi prelungită cu alte câteva luni iluzia că PSD le garantează Cotroceniul, vor trebui să dea şi mai multe dovezi de obedienţă faţă de social-democraţi.

Mesagerul ales a fost primarul Constanţei, Radu Mazăre, care i-a garantat lui Antonescu nu un mandat de preşedinte al României, ci o perioadă lungă de concediu, dacă ministrul liberal al Finanţelor, Chiţoiu, nu va renunţa la ideea de a verifica averile românilor pe care Fiscul îi suspectează că au încălcat legea. "Însă rămân la opinia mea, că dacă ea va fi pusă doar pe cine va dori ANAF-ul, atunci cred, aşa cum cunosc eu populaţia libertină şi liberală a Constanţei, că nu va vota un preşedinte care susţine aşa ceva - ca toată populaţia să fie oricând la cheremul ANAF-ului, obligată să dea declaraţie de avere”.

Pentru a împuşca dintr-un foc doi iepuri – să umilească şi să creeze insomnii - social-democraţii nu ar fi putut găsi pe cine

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 26 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 58 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 50 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°