Andrea Casiraghi, fiul prinţesei Caroline de Monaco, s-a căsătorit cu logodnica sa, Tatiana Santo Domingo, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii intime.
Înconjuraţi de membri ai familiilor lor, Andrea şi Tatiana, ambii în vârstă de 29 de ani, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime, discrete, la Palatul princiar din Monaco, sâmbătă, la prânz, informează gala.fr.
Potrivit cotidianului Nice-Matin, mireasa a fost îmbrăcată într-o rochie lungă, albă şi a purtat pe cap o coroană de flori.
Ceremonia a fost urmată de un dejun la care au participat aproximativ 350 de invitaţi şi care a fost organizată în grădinile reşedinţei princiare din Monaco.
Andrea Casiraghi şi Tatiana Santo Domingo sunt împreună de şapte ani şi au un fiu, Sacha, născut în luna martie.
Andrea şi Tatiana, care au fost colegi la Liceul Fontainebleau din Paris, au făcut cunoştinţă prin intermediul surorii lui Andrea, Charlotte, şi s-au logodit în iulie 2012.
Tatiana Santo Domingo, fiica unui bogat om de afaceri columbian, este designer de modă.
Andrea Casiraghi, care este cel mai mare dintre copiii prinţesei Caroline, este al doilea în ordinea de succesiune la tronul principatului de Monaco, după mama sa. Unchiul său, prinţul Albert al II-lea, este actualul suveran al principatului monegasc. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »