Nou-promovată în eşalonul al treilea, FC Balş a avut un parcurs bun în amicalele verii. Gruparea pregătită de Victor Naicu nu a reuşit, însă, să debuteze cu dreptul, pierzând în etapa inaugurală, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, meciul cu CS Viitorul Municipal Craiova.
Debut cu stângul pentru gruparea pregătită de Victor Naicu. FC Balş a pierdut, scor 1-2 (0-0), meciul susţinut pe teren propriu, din cadrul primei etape, cu Viitorul Municipal Craiova. Echipa de pe malul Olteţului a fost condusă, până spre finalul întâlnirii cu 2-0, nou-intratul Ghiţă reuşind să reducă din diferenţă în minutul 87. Tehnicianul celor de la FC Balş, Victor Naicu, consideră că mai multă concentrare în faţa porţii le-ar fi adus un rezultat pozitiv.
„Am pierdut acest joc, cred că rezultatul este puţin minicinos, am avut câteva ocazii, nu am reuşit să marcăm, iar fotbalul se joacă pe goluri. Dacă marcam la 0-0, pentru că am avut câteva oportunităţi bune, altfel ar fi stat lucrurile. Nu am reuşit să înscriem, ne-am descoperit şi am fost surprinşi pe contraatac. Adversarul a fost mai pragmatic”, a declarat antrenorul nou-promovatei în eşalonul al treilea, Victor Naicu.
„Ne trebuie mai multă determinare”
Antrenorul echipei FC Balş le cere elevilor săi mai multă determinare în joc pentru a spera la rezultate pozitive. Tehnicianul crede că echipa are potenţial pentru a-şi atinge obiectivul, menţinerea în eşalonul al treilea.
„Ne trebuie mai multă determinare, curaj, echipa a arătat foarte bine în amicale, a demonstrat că poate mult mai mult, probabil miza jocului i-a apăsat. Trebuie să ne concentrăm mai mult, să fructificăm ocaziile pe care le avem”, a conchis Victor Naicu.
FC Balş: Mecea, Sârbu (min. 78 Niţă), Gheorghiţă, Preda, Neacşu (cpt.), Trăistaru (min. 46 Relea), Necşulescu, Badea (min. 83 Ghiţă), Stancu, Niculescu (min.