Declaraţia de patrimoniu şi venituri va fi depusă doar de persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală, precizează secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, într-un comunicat.
"Întrucât în ultima perioadă au apărut informaţii sau interpretări total eronate în ceea ce priveşte declaraţia de patrimoniu şi venituri, trebuie aduse câteva explicaţii lămuritoare. Astfel de declaraţii vor fi depuse doar de persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care, în urma unor verificări prealabile ale Direcţiei Naţionale de Antifraudă Fiscală, nu pot justifica discrepanţele majore între veniturile declarate şi situaţia fiscală personală", se subliniază in comunicatul semnat de Codrin Ştefănescu.
Astfel, potrivit secretarului general adjunct al PSD, dacă o persoană declară venituri anuale de 100.000 de lei, dar şi-a achiziţionat un produs de lux în valoare de un milion de euro, va intra sub incidenţa controlului organelor fiscale şi va depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri tocmai pentru a explica sursa banilor care i-au permis această achiziţie.
Prin urmare, ordinul Ministerului Finanţelor Publice care reglementează procedura de verificare fiscală existentă în Codul de Procedură Fiscală încă din 2011 "nu va viza nici măcar toate persoanele fizice independente supuse unei inspecţii fiscale obişnuite, cu atât mai puţin pe toţi cetăţenii României", susţine Ştefănescu.
"În concluzie, aşa-zisa opoziţie, cu amatorismul şi ipocrizia caracteristice, doar mimează o interpretare eronată a acestei măsuri. Şi asta pentru că, unii lideri PDL, în asociere cu firmele de casă ale partidului, au pur şi simplu frisoane atunci când aud despre combaterea marii evaziunii fiscale, acţiune asumată de altfel de USL prin programul de guvernare", mai arată comunicatul.