Caleaşcă, butcă, rădvan, caretă, trăsură sunt termeni utilizaţi în secolul al XIX-lea pentru a desemna mijloacele de transport ale boierilor şi ale domnitorilor. Cu ajutorul unor surse iconografice din arhiva Bibescu-Ştirbey şi a unui inventar de la 1869, aflăm mai multe detalii despre acestea şi accesoriile utilizate de angajaţii ce le mânuiau.

În secolul al XIX-lea boierii se afişau doar călare sau în mijloace de transport variate, de la butci, rădvane, carete, caleşti. Simbol al aparteneţei la o clasă socială înaltă, ele proveneau în Valahia, cel mai adesea, din atelierele occidentale, fiind procurate prin intermediul caselor de comerţ din Sibiu şi Braşov.

Aşa cum este de aşteptat, caleaşca domnească trebuia să fie mai impunătoare, simbol al prestanţei proprietarului, şi să poarte însemnele heraldice. Primele mărturii iconografice apar în gravurile ce îl înfăţişează pe domnul Mavrogheni într-o trăsură trasă de cerbi sau pe beizadea Ghica (1845) într-o trăsură cu patru cai.

Iată însă că s-au mai păstrat şi unele mărturii fotografice ale mijloacelor de transport de pe vremea domnitorului Gheorghe Bibescu şi Barbu D. Ştirbey. Aflate în păstrare până la 1945 pe moşiile de la Mogoşoaia, respectiv Buftea, nu ştim care a fost soarta lor, cel mai posibil intrând în folosinţa Studiourilor Cinematografice de la Buftea.

Grajdurile domneşti de pe proprietatea lui Barbu Ştirbey se aflau pe un teren achiziţionat în 1832 de la Costandin Canela, vecinul său. Ele erau delimitate, printr-un zid de incintă, de palatul de pe Podul Mogoşoaiei, având acces de pe uliţa Beizadei/azi str. Banului şi dinspre uliţa Manea Brutaru/ azi str. Ctin Budişteanu.

Redăm în continuare Inventarul de la 1869 al fostelor grajduri domneşti din uliţa Manea Brutaru, o mărturie inedită asupra diversităţii vehiculelor şi a accesoriilor de paradă, dar şi de îmbrăcăminte ale angaj