Nu demult, Poliția Română anunțase că a dat nu mai puțin de 4.600 de amenzi într-o singură zi. De asemenea, în perioada 10-23 iunie au fost aplicate 58.335 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 53.330 pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către şoferi şi pasageri, iar 321 de amenzi pentru nefolosirea căştilor de protecţie omologate de către conducătorii de motociclete/mopede.
Vi se pare mult? Lucrurile nu s-au oprit aici!
Se pare că Poliția Română poate da mai mult de 5.000 de amenzi rutiere pe zi, iar la câteva zeci de mii se poate ajunge în doar trei zile.
Conform unui comunicat al IGPR, în trei zile, poliţiştii au aplicat 29.278 de sancţiuni contravenţionale, au constatat aproximativ 300 de infracţiuni şi au reţinut aproximativ 1.100 de permise de conducere, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic, pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave.
Poliţia Română a coordonat, în perioada 29-31 august a.c., o amplă acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul nerespectării prevederilor legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice. În acest sens, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de poliţiştii de la ordine publică, au acţionat în trafic folosind toată aparatura de măsurare a vitezei, din dotare, amplasată în sistem cascadă.
Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere, pe parcursul a 3 zile, au acţionat în trafic 5.879 de poliţişti, dintre care 3.824 de poliţişti rutieri şi 2.055 de poliţişti de ordine publică, utilizând în medie, zilnic 500 de aparate radar.
Poliţiştii au constatat 277 de infracţiuni, 245 dintre acestea fiind la regimul circulaţiei.
De asemenea, urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 29.278 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea acestora este de peste 5 milioane de lei.
Din totalul sanc