Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guilherme şi Batin, "furaţi" la iarnă! » Cum vrea Steaua să îi ia pe cei doi jucători fără să plătească nimic rivalelor CFR şi Petrolul

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 1 septembrie 2013 ·

Oficialii din Ghencea încearcă să-i determine pe cei doi să semneze în ianuarie, cînd vor intra în ultimele 6 luni de contract.

Doi dintre jucătorii aflaţi pe lista de achiziţii a Stelei au fost blocaţi în acest moment de cluburile de care aparţin. Guilherme şi Batin au fost declaraţi netransferabili de Petrolul şi, respectiv, CFR.

Despre primul, Cosmin Contra a spus "nu va ajunge la Steaua pentru că nu vreau eu", în timp ce lui Batin, oficialii din Gruia i-au transmis în mod răspicat că nu acceptă sub nici o formă o negociere.

Totuşi, nu numai că Steaua nu şi-a luat gîndul de la ei, dar are o strategie prin care va încerca să-i aducă în Ghencea fără să achite nici o sumă de bani către CFR şi Petrolul.

Cum ar fi posibil aşa ceva? Ambii sînt intraţi în ultimul an de contract şi, cum încă n-au semnat prelungirea înţelegerilor care expiră în iunie 2014, în ianuarie anul viitor vor intra în ultimele 6 luni de contract. Din acel moment, vor putea semna cu orice alt club, fără ca formaţiile de care aparţin să se poată opune.

"Nu vor să negocieze cu noi acum, atunci aşteptăm pînă în ianuarie, cînd îi putem aborda direct pe jucători, pot semna cu noi, iar din iunie vor ajunge la Steaua", le-a transmis Reghecampf colaboratorilor săi din Ghencea.

Tot prin această schemă, "militarii" l-au adus pe portarul Niţă, în ciuda faptului că cei de la Chiajna s-au opus cu vehemenţă.

Paszkany vrea schimb Kapetanos - Răduţ

CFR nu e dispusă să-l includă pe Batin într-un schimb cu Răduţ, dar e disponibilă în ceea ce îl priveşte pe grecul Kapetanos. Răduţ e dorit insistent de Grigoraş, în timp ce Reghe îl vede pe Kape drept concurentul perfect pentru Piovaccari.

Totuşi, există o problemă: Steaua solicită şi o sumă de 300.000-400.000 de euro ţinînd cont de diferenţa de vîrstă dintre jucători. Răduţ are 23 de ani, în timp ce grecul a împlinit 3

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°