Secretarul american de Stat, John Kerry, a dat asigurări, duminică, în legătură cu faptul că Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în atacul chimic de la 21 august atribuit de Washington regimului lui Bashar al-Assad, relatează AFP.
“Eşantioane de păr şi de sânge primite s-au dovedit pozitive la gazul sarin”, a declarat pentru postul NBC secretarul american de Stat, invocând “o evoluţie foarte importantă, de care SUA au aflat în ultimele 24 de pre, graţie unor eşantioane furnizate SUA de cei care au acordat primul ajutor după atacul din estul Damascului şi care au fost testate acum”.
Nu este clar încă dacă eşantioanele au fost prelevate de la personalul care a acordat primul ajutor sau graţie acestuia.
Evocând decizia lui Barack Obama de a solicita Congresului autorizaţie pentru a lansa atacuri asupra Siriei, secretarul de Stat a spus că este încrezător:”Congresul va vota”. Intrebat dacă Barak Obama va trece peste voinţa Congresului, dacă votul este negativ, John Kerry a declarat:”Preşedintele are autoritatea de a acţiona, dar Congresul va face ce trebuie aici”.
“Ştim de unde a venit acest atac. Ştim exact unde s-a produs. Ştim exact ce s-a întâmplat după”, a repetat acesta, elemente care sunt prezente deja într-un raport al serviciilor secrete americane dat publicităţii joi.
Preşedintele american Barack Obama a surprins lumea, sâmbătă, anunţând decizia sa privind atacarea aeriană a Siriei, dar nu fără a obţine aprobarea din partea Congresului, îndepărtând astfel posibilitatea unei acţiuni militare pe termen scurt.
Audierile parlamentare în Senatul american pe tema proiectului de autorizare a utilizării forţei în Siria vor începe săptămâna viitoare, a anunţat sâmbătă liderul majorităţii democrate, care a promis un vot în săptămâna lui 9 septembrie, relatea