Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional "George Enescu", a declarat duminică, la conferinţa care a marcat deschiderea prestigiosului eveniment, că "România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură".
La conferinţa de presă care a marcat deschiderea oficială a celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu", ce a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti, au fost prezenţi ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul artistic al evenimentului, Ioan Holender, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, directorul de comunicare, Oana Marinescu, şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.
În acest context, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat că pentru el este "o bucurie să se afle la doar două ore de deschiderea propriu zisă a festivalului".
"Este o ediţie care a fost pregătită cu minuţie, de aproape doi ani, şi, evident, pentru tot ceea ce înseamnă concepţie, programare, maestrul Holender este cel care trebuie să primească toată recunoştinţa noastră", a declarat Daniel Barbu.
Totodată, acesta a subliniat că "a fost nevoie de energie, de bunăvoinţa multor oameni importanţi din sfera politică". "Domnul prim-ministru Victor Ponta a înţeles încă de la început şi a fost convins de importanţa realizării acestui eveniment, care nu are analogie în spaţiul cultural românesc de 50 de ani. De asemenea, domnul Mihai Constantinescu (directorul ARTEXIM, organizator al Festivalului Enescu, n.r.) a depus eforturi considerabile", a mai spus Barbu.
Prezent la eveniment, primarul general Sorin Oprescu a mulţumit tuturor celor care au participat şi participă la realizarea acestui festival.
"Este unul dintre brandurile cele mai puternice ale Bucureştiului (...) Mă bucur că putem să inaugurăm pentru comunitatea bucureşteană statuia făcută de Baraschi, d