Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Asiguratorul, introdus ca parte în negocierea despăgubirilor în caz de malpraxis

Publicat in Romania TV, duminică 1 septembrie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, duminică, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că, pentru prima dată, asiguratorul va fi introdus ca parte în negocierea dintre medic şi pacientul care se crede prejudiciat, în cazurile de malpraxis.

"Legea de azi privind malpraxis-ul nu funcţionează corect şi atunci trebuie să o îmbunătăţim. Ce încercăm să facem aici? Când eu, pacient, sunt nemulţumit de un seviciu medical şi consider că m-a prejudiciat acel serviciu medical, pot să îmi cer drepturile: o despăgubire patrimonială, dacă mi-a produs o leziune şi mă costă sau cred eu că sunt îndreptăţit la aşa ceva, sau o despăgubire morală, sau amândouă, de la caz la caz", a spus Nicolăescu.

El a menţionat că fiecare pacient, pentru el, face ce crede de cuviinţă, arătând, însă, că legea trebuie să ofere cadrul pentru accesarea mai multor variante.

Nicolăescu a arătat că pacientul nu va plăti expertul care se va pronunţa asupra eventualei erori medicale, plăţile în acest caz fiind suportate de asigurator.

"Noi încercăm următoarele variante: să-i oferim pacientului posibilitatea să se înţeleagă cu doctorul utilizând serviciile pe care le pune la dispoziţie asiguratorul, în sensul în care asiguratorul plăteşte un expert dacă e nevoie să spună - e sau nu e malpraxis sau în ce măsură s-a produs un prejudicu acelui pacient. Deci nu-l costă pe pacient, deci îi oferim această posibilitate", a spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că asiguratorul va fi obligat să plătească despăgubirea, iar termenul pentru negocierea amiabilă pacient-medic va fi de şase luni.

"Îi oferim pacientului o sumă de despăgubire pe care asiguratorul de data aceasta este obligat să o plătească. Şi, lucrul cel mai important - oferim un termen în care să aibă loc înţelegerea, negocierea amiabilă: şase luni maxim. După şase luni,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 57 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum 2 ore
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Rusia bombardează Odesa înaintea vizitei lui Nicușor Dan și a summitului Ucraina - Europa de Sud-Est

Adevarul acum 27 minute
Înainte de deschiderea summitului Ucraina - Europa de Sud-Est la care participă şi preşedintele Nicuşor Dan, forțele ruse au lansat un atac masiv asupra orașului-port Odesa, gazda evenimentului.

IULIUS estimează investiţii de 28 mil. euro în al treilea proiect Family Market, pe care vrea să îl construiască în comuna Tomeşti din judeţul Iaşi

Ziarul Financiar acum 48 minute
Grupul IULIUS va investi aproximativ 28 de milioane de euro în cel de-al treilea proiect de retail de proximitate Family Market, pe care intenţionează să îl dezvolte în comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. Lucrările sunt programate să înceapă până la sfârş

Oficial! Unde vor putea fi urmărite meciurile din Premier League în România

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Este oficial: începând cu sezonul 2025/2026, Premier League va fi transmis în România exclusiv pe VOYO, platforma de streaming a grupului PRO.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 3 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Ion Iliescu, dat în JUDECATĂ, cu două luni înainte de a ajunge la Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României

Gandul acum o ora
Ion Iliescu, fostul președinte al României, se află internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, fapt confirmat luni, 10 iunie 2025, de către Serviciul Român de Informații (SRI), instituție care adm

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

27°
mie.

14°/27°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

26°
mie.

17°/26°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

28°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°