Se anunţă o toamnă politică la fel de agitată ca trecuta vară lungă şi fierbinte. Ţară europeană periferică şi subdezvoltată, mocirlită într-un politicianism de bâlci balcanic, România are toate condiţiile să i se întâmple o asemenea... fericire, deşi stâlpii de bază ai puterii executive ar trebui să se concentreze pe conlucrarea instituţională în serviciul interesului naţional şi pe creşterea economică aplicată şi durabilă. Evident că am putea avea o asemenea şansă, dacă acolo, sus, în demnitatea supremă, am fi avut un personaj realmente responsabil şi de bună credinţă, nu manipulantul unor interese meschine, de clan şi camarilă. N-avem acest noroc, pentru că, de când s-a instalat în fotoliul de preşedinte, vorba regretatului Octavian Paler, cârmaciul suprem a umblat cu băţul prin gard şi a oficializat mârlănia la Cotroceni.

Partidele şi guvernele care s-au perindat la putere în ultimul deceniu au avut de suportat calvarul „cooperării instituţionale” cu un garant discreţionar şi controversat al Constituţiei, bântuit de paranoia autosuficienţei sale decizionale. Cele mai multe din actele sale de voinţă au adus suferinţe ţării şi românilor, au bulversat viaţa publică şi n-au construit nimic. Să spunem că Guvernul Tăriceanu (care n-a fost deloc un Moliceanu) i-a opus turbulentului fără leac o neaşteptată fermitate şi o bună administrare a ţării, deşi Traian Băsescu l-a atacat permanent cu o obstinaţie şi o ură demne de o cauză mai bună. Venind la rând, Guvernul (de fapt, vreo şase guverne de paie) Boc i s-a supus rudimentarului preşedinte-dănţăuş cu o slugărnicie feudală, situaţie tranşată, la alegerile locale şi parlamentare, în favoarea USL, printr-un vot anti-Băsescu. Împotriva „jucătorului” din deal au votat la Referendum şi cei peste 88 la sută dintre românii veniţi la urne. O şmecherie strigătoare la cer l-a menţinut pe acesta la putere, pentru c