Uneori, ascultîndu-l pe Crin Antonescu, te trezeşti rostind, cu un mic frison de admiraţie, replica tandră a coanei Efimiţa: ”Ca dumneata bobocule, mai rar cineva!” Cînd, de curînd, se căuta un candidat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, şeful liberalilor şi viitorul nostru preşedinte a explicat jurnaliştilor cît de grea e alegerea pe care va trebui să o facă.
Iată textul: ”Avem următoarea problemă: transporturile sunt diverse – în apă, în aer, pe uscat, sub pămînt; iei un ceferist, nu ştie cum e cu vapoarele, iei un aviator, nu ştie cum e cu metroul, iei un marinar, ştim ce se întîmplă…” Trecem peste ironia finală, în care se dă încă o fină lovitură lui Băsescu (marele şi singurul proiect politic al vorbitorului). Restul însă e abisal. Să ne gîndim puţin. Ce faci cînd ai de ales un ministru al sănătăţii? Iei un cardiolog, nu ştie cum e cu ficatul, iei un dentist, nu ştie cum e cu urechile… N-ai de ales: trebuie să iei un expert contabil, absolvent ASE (la fără frecvenţă), fost ”lucrător comercial” la ”complexul de restaurante şi hoteluri Athénée Palace”. Ecce homo! Îl ai pe Eugen Nicolăescu! Dar să luăm Ministerul Tineretului şi Sportului. Complicaţiile sporesc! Să fie foarte tînăr? Cît de tînăr? Să fi cîştigat ceva medalii sportive? Ce fel de medalii? Iei un boxeur, nu se pricepe la polo, iei un fotbalist, nu ştie cum e cu şahul, iei un aruncător de suliţă, nu ştie cum e cu handbalul. Ce faci? Te poţi salva, eventual, cu stomatologul Bănicioiu. Sau, ca în anii 1997-2000, cu un profesor de istorie de la Soleşti şi Niculiţel (”singurul ministru pe care l-a dat judeţul Tulcea după revoluţie”! – cum scrie la Wikipedia). E vorba de însuşi Crin Antonescu. Oricum, ideea e că, decît să dai peste cineva care ştie o bucăţică, dar ignoră altele, mai bine iei pe cineva care nu ştie nimic.
Dar să nu fim răutăcioşi! Ceea ce vrea, de fapt, să spună,
