Baschetbaliştii antrenaţi de Dorin Pintea au plecat luni într-un turneu în ţara vecină acolo unde vor pune la punct ultimele detalii înainte de startul noii ediţii de campionat.
Timp de aproape o săptămână, noua echipă a „U" BT Mobitelco se va omogeniza în Serbia, acolo unde „studenţii" vor disputa patru partide de pregătire. În această vară, formaţia clujeană şi-a schimbat în întregime lotul de străini, dar şi staff-ul tehnic, astfel că turneul de pregătire din ţara vecină e ocazia perfectă pentru ca Dorin Pintea, noul „principal", alături de directorul tehnic, Milorad Perovic, să facă ultimele reglaje înaintea debutului de sezon.
„Studenţii" vor sta în Serbia până duminică, însă programul se anunţă destul de încărcat. Azi, Silvăşan şi compania vor intra direct în febra amicalelor, urmând să întâlnească pe Tamis Pancevo. Miercuri este programat jocul contra celor de la Proleter Zrenjanin, iar vineri „U" va întâlni pe Mega Vizura Belgrad. În ultimul meci al turneului, sâmbătă, clujenii vor da piept cu KK Vrsac. Pe drumul de întoarcere, alb-negrii vor face o oprire la Timişoara pentru un test contra celor de la Timba, echipă aflată la al doilea sezon în Liga Naţională şi care îşi propune accederea în play-off pentru acest an.
Dorin Pintea, antrenorul principal, nu s-a ferit să-şi critice jucătorii, spunând că sunt multe lucruri de pus la punct în următoarea perioadă. Pintea spune că principalul obiectiv rămâne îmbunătăţirea relaţiilor de joc, în condiţiile în care echipa e mult schimbată faţă de sezonul trecut. Din lotul pentru turneul din Serbia nu face parte americanul Darius Hargrove, care va pleca în Statele Unite pentru a asista la naşterea celui de-al doilea copil. „Nu sunt pe deplin mulţumit de echipă, dar încercăm să remediem în Serbia toate greşelile pe care le-am făcut în turneul de la Sibiu. Mai avem mult de lucru la jocul de pozi