Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazea, aproape de Rapid: "Are mari şanse să rămână"

Publicat in Liga2, luni 2 septembrie 2013 ·

UTA este pe cale să rămână fără unul dintre punctele fixe ale echipei în noul sezon. Florin Lazea s-a pregătit toată vara în Calea Aurel Vlaicu, era titular cert în viziunea antrenorului-jucător, George Neagu, însă arădeanul nu a mai apucat să-l cunoască şi pe Eugen Trică. Fiindcă incertitudinea nu s-a risipit nici până la începutul acestei săptămâni, tânărul mijlocaş a acceptat să suţină probe la una dintre cele mai iubite echipe din România.

Lazea se află de luni în Giuleşti şi, din câte se pare, a intrat în graţiile antrenorului Sandu Tăbîrcă. „Din câte ştiu eu, e dorit la Rapid, doar că domnul Grigore Sichitiu e plecat din ţară până luni sau marţi. Dacă se va înţelege cu conducerea clubului, Lazea are mari şanse să rămână la Bucureşti. Până a plecat la Rapid, fotbalistul nu a avut nicio ofertă concretă de la UTA”, ne-a mărturisit Alexandru Meszar, managerul clubului Atletico, de care aparţine „închizătorul” de 20 de ani.

La amicalul din familie disputat sâmbătă seara, în formaţia titulară pe postul de mijlocaş central a apărut Medina, unul dintre cei trei columbieni, care – însă – a dezamăgit la prima apariţie. Sursa: Sport Arad

UTA este pe cale să rămână fără unul dintre punctele fixe ale echipei în noul sezon. Florin Lazea s-a pregătit toată vara în Calea Aurel Vlaicu, era titular cert în viziunea antrenorului-jucător, George Neagu, însă arădeanul nu a mai apucat să-l cunoască şi pe Eugen Trică. Fiindcă incertitudinea nu s-a risipit nici până la începutul acestei săptămâni, tânărul mijlocaş a acceptat să suţină probe la una dintre cele mai iubite echipe din România.

Lazea se află de luni în Giuleşti şi, din câte se pare, a intrat în graţiile antrenorului Sandu Tăbîrcă. „Din câte ştiu eu, e dorit la Rapid, doar că domnul Grigore Sichitiu e plecat din ţară până luni sau marţi. Dacă se va înţelege cu conducerea clubu

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°