* directorul Ana Hărăpescu acuză Inspectoratul Şcolar că a lăsat la discreţia hoţilor clădirea fostei Şcoli "Spiru Haret" şi spune că va da amenzi dacă situaţia nu se remediază
Fosta Şcoală "Spiru Haret" a ajuns motiv de dispută între Direcţia pentru Cultură şi Inspectoratul Şcolar. La Colegiul Prefectural care a avut loc vineri, directorul Ana Hărăpescu l-a interpelat pe inspectorul şcolar general adjunct Nicolae Cătălin Stănică, reproşându-i că Inspectoratul nu face nimic pentru clădirea fostei şcoli "Spiru Haret", deşi au bani, că este clădire de patrimoniu şi dacă lucrurile vor continua ca până acum - clădirea să fie lăsată la discreţia naturii şi a hoţilor -, va da amenzi celor care ar trebui să o protejeze şi să o reabiliteze şi nu o fac. Inspectorul adjunct Stănică a explicat că inspectoratul nu are bani, că aceştia vin de la Ministerul Educaţiei şi că s-au făcut diligenţele necesare pentru obţinerea de finanţări, dar nu există fonduri pentru aşa ceva.
Şcoala "Spiru Haret" a intrat în reabilitare în 2009, iar din banii primiţi doar s-au demarat lucrările. Partea din stânga a clădirii a fost consolidată, de la fundaţie şi până sus, s-au făcut şi centuri, mai puţin ultima centură, aceea de la acoperiş, s-au turnat fundaţii, a fost decopertată, până la cărămidă, s-au bătut plasele, dar nu s-a mai tencuit. La partea din mijloc şi partea din dreapta, nu s-a făcut mai nimic, iar în cazul unui cutremur porţiuni din clădire se vor comporta diferit. În 2010 şcoala "Spiru Haret" s-a desfiinţat pentru că avea foarte puţin elevi, fiind absorbită de Şcoala "Cuza". Autorităţile au tot căutat soluţii de continuare a finanţării, dar nicio variantă nu s-a dovedit câştigătoare până acum. Anul trecut primarul Aurel Simionescu vorbea chiar de posibilitatea ca acea clădire să fie cedată Palatului Copiilor şi aşa să se obţină mai uşor finanţare. "A fost a