Grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a primit mai multe oferte pentru vânzarea fabricii de la Braşov atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale, a declarat directorul general al GSK România, Pascal Prigent (foto).
„Suntem în discuţii cu potenţiali cumpărători. Am primit mai multe oferte decât ne-am aşteptat, atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale. Mai mult nu putem spune acum“, a declarat Prigent. GSK a anunţat, la sfârşitul lunii iunie, că este în căutarea unui cumpărător pentru fabrica de medicamente din Braşov, pe care o va închide în 2015 dacă nu va găsi un investitor. Pascal Prigent preciza atunci că decizia a fost luată în urma unei analize globale de scădere a capacităţilor de producţie a formelor solide.
„Doar o fabrică a fost afectată de această decizie globală, cea din Braşov. A fost o surpriză şi pentru noi. A fost aleasă fabrica din Braşov nu din motive de calitate sau de profitabilitate, ci pentru că nu avea flexibilitatea de a trece la o altă tehnologie şi era o fabrică mai mică decât celelalte“, a arătat Prigent. Produsele fabricate la Braşov vor fi transferate la alte fabrici ale GSK din 2014. Fabrica GSK din Braşov are 243 de angajaţi, a implicat o investiţie de aproximativ 100 mil. dolari şi exporta peste 60% din producţie în 60 de state.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2013
Grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a primit mai multe oferte pentru vânzarea fabricii de la Braşov atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale, a declarat directorul general al GSK România, Pascal Prigent (foto).
„Suntem în discuţii cu potenţiali cumpărători. Am primit mai multe oferte decât ne-am aşteptat, atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale. Mai mult nu putem spune acum“, a declarat Prigent. GSK a anunţat, la sfârşitul lunii iunie, că este