Cazul Aninoasa a ajuns în presa internaţională după ce agenţia de presă Reuters a publicat pe flux un reportaj legat de primul oraş românesc ajuns în insolvenţă. Situaţia oraşului de 4.800 de locuitori de pe Valea Jiului, în judeţul Harghita, este arătată de jurnaliştii Reuters drept reprezentativă pentru diferenţa dintre speranţele legate de apartenenţa la Uniunea Europeană şi realităţile economice.
Aninoasa a solicitat intrarea în insolvenţă în iunie anul acesta, dat fiind că datoriile depăşesc bugetul local.
"Gradul de îndatorare al Primăriei Aninoasa se apropie de 150%. Valoarea datoriilor, inclusiv un credit bancar, se ridică la 5,7 milioane lei, în condiţiile în care bugetul local pe acest an a fost stabilit la 4,2 milioane lei", a declarat la momentul respectiv viceprimarul localităţii, Adrian Albescu, citat de gandul.info.
Cea mai mare datorie a primariei este către BCR, de circa 800.000 de euro, iar solicitarea primăriei de intrare în insolvenţă are ca scop eliminarea plăţii unor penalităţi de 1.500 lei pe zi la creditul BCR şi protecţia împotriva debranşării de la apă, energie şi telefonie din cauza datoriilor.
Jurnaliştii Reuters notează în reportaj că aderarea României la Uniunea Europeană a avut la bază calcule conform cărora presiunea de la Bruxelles şi fondurile nerambursabile urmau să ajute ţara să prindă din urmă celelalte state UE, din punt de vedere al dezvoltării şi nivelului de trai. În unele privinţe, calculul a fost corect, dat fiind că randamentul economic al ţării s-a dublat din 2006 până în prezent. Pe de altă parte, însă, una dintre cele mai mari dificultăţi pentru România este faptul că autorităţile nu reuşesc să convingă Bruxelles că fondurile europene disponibile vor fi cheltuite în mod cinstit şi eficient.
În reportajul agenţiei de presă se arată că multe din drumurile oraşului Aninoasa sunt acoperite