BRD, a doua cea mai mare bancă din România după active, a anunţat azi prelungirea cu două ore a programului pentru 60 de agenţii bancare la nivel naţional, venind astfel în sprijinul clienţilor. Acestea vor lucra cu publicul între orele 9:00-19:00, de luni până vineri, cu două ore mai mult faţă de programul obişnuit de lucru: 9:00-17:00.
Totodată, această prelungire a programului ar putea aduce BRD venituri suplimentare prin atragerea de noi clienţi în perioada în care celelalte bănci concurente sunt închise. În plus, BRD ar putea deservi clienţii care îşi termină programul de lucru după ora 17:00.
Agenţiile care vor funcţiona potrivit noului program de lucru se află în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, fiind selectate în funcţie de volumul operaţiunilor bancare derulate, precum şi de pozitionarea accesibilă faţă de client, în zona centrală a marilor oraşe.
Serviciul Vocalis este la dispoziţia clienţilor pentru informaţii suplimentare despre agenţiile care dispun de program prelungit:
- 0800 803803 (apel gratuit în reţeaua Romtelecom)
- +4021 302 61 61 (număr cu tarif normal, apelabil din ţară şi străinătate) sau
- *BANCA (*22622 - apel cu tarif normal în reţelele Orange şi Vodafone)
- E-mail: vocalis@brd.ro
Pentru a vedea lista agenţiilor bancare care vor fo deschise până la ora 19:00 daţi click aici.