Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bedicov a ajuns sã dicteze directorii din scolile vasluiene!

Publicat in Vremea Noua, marți 3 septembrie 2013 ·

Director gratie carnetului de partid

DUBIOS Numirile în functiile de conducere din învãtãmântul vasluian pun semne de întrebare, politicul având fãrã doar si poate ultimul cuvânt. Una dintre cele mai recente schimbãri, cea de la Liceul cu Program Sportiv, ridicã semne de întrebare din moment ce noul director, profesoara de sport Luminita Vârlan, a predat aceastã materie doar la gimnaziu. “Ca lider de sindicat al Liceului cu Program Sportiv Vaslui am ridicat într-o sedintã problema numirii în functia de director a doamnei Luminita Vârlan. A fost respectatã metodologia Ministerului Educatiei, Cercetãrii, Tineretului si Sportului având în vedere cã dumneaei a fost profesor doar la scoli gimnaziale? A predat la Scoala nr.1 si la Scoala nr. 5″, a declarat Constantin Petrea, liderul de sindicat de la LPS.

La sfârsitul lunii august, în învãtãmântul vasluian au fost numiti trei directori noi: la Liceul Tehnologic “Ion Mincu” prof. Dan Mãgureanu a iesit la pensie, fiind înlocuit cu Ovidiu Lisievici, prof. de istorie, iar la Liceul cu Program Sportiv (LPS), prof. Chirilã Gabriel si-a dat demisia, locul lui fiind luat de Luminita Vârlan. De asemenea, Grãdinita nr. 17 Vaslui are o nouã conducere, în persoana Ginei Nane. Nemultumirile nu au întârziat sã aparã, mai ales cã trãim într-o tarã în care politicul dicteazã, nu de putine ori ajungând sã ocupe functii de conducere persoane care nu au cele mai bune recomandãri, singurul merit fiind carnetul de membru de partid. Existã voci care sustin faptul cã Luminita Vârlan ar fi primit delegatie pentru acest post în primul rând pentru cã este membru PSD dar si protejatã a inspectorului de educatie fizicã Virgil Bedicov, un personaj destul de controversat. Acesta, în perioada în care a fost inspector scolar pentru resurse umane, 2001-2005, încasa bani de la liceu pentru ore pe care nu le preda. A intrat în atentia procuro

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 30 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 41 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 52 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°