Din lumea lui Mihai Oroveanu

Istoric de artă, autor al unor studii şi cărţi de specialitate, fotograf împătimit, sportiv pasionat, Mihai Oroveanu a fost una dintre personalităţile culturale pregnante ale zilelor noastre, cu o activitate apreciată şi criticată în egală măsură.

A reuşit crearea unui Muzeu Naţional de Artă Contemporană, cu o viziune dinamică, intrat greu în conştiinţa bucureştilor din cauza, în primul rând, a locului în care este plasat, dar şi a politicii expoziţionale strict ancorate în contemporaneitate, cu accent pe experiment. Încercările de a depăşi acest impas s-au dovedit de cele mai multe ori o luptă cu morile de vânt.

“E drept, suntem plasaţi prost, accesul în muzeu este foarte dificil. Proiectul iniţial avea o intrare prietenoasă, printr-un parc de sculpturi... Aiurea! Te arestează şi dacă fotografiezi faţada muzeului, care e într-un obiectiv militar. Paznicii ne spun că suntem toleraţi acolo şi că ei decid dacă intrăm sau nu! Singura şansă a acestei clădiri infame era posibilitatea unei componente culturale importante, cum au toate parlamentele din lume. Am organizat mai uşor expoziţii în Capitoliul Senatului american. Principalul vinovat este o clasă politică analfabetă. Eu cer să pun pe zidul exterior un semnal că aici se află muzeul de artă contemporană şi mi se răspunde că nu e adevărat, că aici e Senatul. Primăria mi-a refuzat orice semnal într-un spaţiu public la intrarea în muzeu”, îmi povestea cu amărăciune într-un interviu din 2009.

A fost iniţiatorul unor întâlniri la Bucureşti cu remarcabili experţi în piaţa de artă şi artizanul licitaţiei "De la Bucureşti la Paris. O panoramă a artei româneşti", desfăşurată simultan în sala “Drouot Montaigne” din Paris şi, prin sistem on-line, la Hotel Novotel din Bucureşti.

A regretat lipsa unui muzeu al fotografiei în România şi nepăsarea faţă de această artă care “este