Asociaţia Aiki Dojo Botoşani a participat recent la seminarul internaţional Katori Shinto Ryu, organizat în localitatea Le Temple-sur-Lot din Franţa.
La acest seminar, care a fost condus de shihan Alain Floquet, preşedintele Federaţiei Franceze de Katori Shinto Ryu, au participat instructori din toată Europa, evenimentul desfăşurându-se timp de o săptămână, perioadă în care au fost minim şapte ore de antrenamente pe zi. Efortul susţinut al practicanţilor din Botoşani, a dus la recunoaşterea şi primirea Asociaţiei Aiki Dojo de către Federaţia Franceză de Katori Shinto Ryu prin înscrierea individuală în CERA şi asimilarea de noi tehnici de sabie datorită evoluţiei noastre alături de organizaţiile naţionale similare prezente la eveniment.
Cu aceeaşi ocazie s-a stabilit organizarea celui de-al doilea seminar internaţional în perioada 4 - 6 octombrie 2013 la Botoşani sub conducerea sensei Frederic Floquet, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Aikibudo şi Katori Shinto-ryu.
Asociaţia Aiki Dojo Botoşani a participat recent la seminarul internaţional Katori Shinto Ryu, organizat în localitatea Le Temple-sur-Lot din Franţa.
La acest seminar, care a fost condus de shihan Alain Floquet, preşedintele Federaţiei Franceze de Katori Shinto Ryu, au participat instructori din toată Europa, evenimentul desfăşurându-se timp de o săptămână, perioadă în care au fost minim şapte ore de antrenamente pe zi. Efortul susţinut al practicanţilor din Botoşani, a dus la recunoaşterea şi primirea Asociaţiei Aiki Dojo de către Federaţia Franceză de Katori Shinto Ryu prin înscrierea individuală în CERA şi asimilarea de noi tehnici de sabie datorită evoluţiei noastre alături de organizaţiile naţionale similare prezente la eveniment.
Cu aceeaşi ocazie s-a stabilit organizarea celui de-al doilea seminar internaţional în perioada 4 - 6 octombrie 2013 la Botoş