China este, alaturi de Rusia, cel mai puternic opozant al unei interventii militare straine impotriva regimului sirian. Spre deosebire de Moscova, Beijing nu este motiv de considerente ce tin de influenta politica. Actiunile lui sunt dictate mai degraba de teama efectelor destabilizatoare asupra Golfului Persic, vital pentru aprovizionarea tarii cu petrol.
Oficial, opozitia afisata de China in Consiliulu de securitate al ONU fata de o interventie militara straina in Siria, este motivata de doctrina neamestecului in treburile interne ale altui stat. In realitate insa adevaratul motiv al pozitiei chineze este de natura economica, nicidecum politica. Si nici macar nu vizeaza situatia din Siria in sine, ci repercusiunile politice asupra stabilitatii unei mari parti a Orientului Mijlociu.
Riscul unei reactii a Iranului, puternic implicat in criza siriana, constituie, in opinia analistilor consultati de cotidianul La Tribune, marea teama a Chinei. In pofida eforturilor depuse in ultimele doua decenii de Beijing in vederea diversificarii aprovizionarilor sale cu petrol – de la Rusia si Venezuela trecand prin Angola -, Golful Persic ramane determinant in aceasta chestiune, vitala pentru functionarea economiei chineze.
In 2012, din cele 271 de milioane de tone de petrol brut importate de China, aproape jumatate (130 de milioane de tone) au venit din sase tari (Arabia Saudita, Oman, Iran, Irak, Kuweit si Emiratele Arabe Unite) riverane Golfului Persic sau din Golful Oman. In acest context, orice criza susceptibila sa destabilizeze regiunea devine extrem de preocupanta pentru economia chineza, al carei consum de titei depinde in propotie de 57% de strainatate.
Or, potrivit previziunilor Energy Information Administration (EIA), aceasta vulnerabilitate se va agrava in viitor, China urmand sa ajunga pana in 2014 cel mai mare importator de aur negru di
