Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia a redevenit operaţional

Publicat in Ziua de Vest, luni 2 septembrie 2013 ·

În urma finalizării lucrărilor de reparaţii curente la pista de decolare – aterizare de pe Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia, începând de duminică, 1 septembrie 2013, orele 17.00, aeroportul a redevenit în totalitate operaţional.

Prima cursă care a aterizat pe aeroport a fost cea a companiei aeriene Lufthansa, la ora 17.25, dinspre destinaţia Munchen. Prima cursă care a decolat la orele 18.00, aparţine aceleiaşi companii aeriene şi s-a îndreptat spre aceeaşi destinaţie, Munchen. Odată cu finalizarea lucrărilor de reparaţii curente la pista de decolare se încheie lucrările demarate în octombrie 2012 – considerată a fi prima etapă a lucrărilor –, cât şi a lucrărilor aferente celei de-a doua etape începută în 15 iunie 2013 şi desfăşurată în trei perioade de timp consecutive: 15 iunie – 24 iulie, 25 iulie – 24 august, 24 august (ora 20.00) – 1 septembrie (ora 17.00). De asemenea, în perioada lucrărilor s-a realizat şi refacerea sistemului de electroalimentare şi a configuraţiei sistemului de balizaj luminos. Un aspect important ce trebuie precizat este că, printr-o bună organizare a lucrărilor, cu închideri parţiale a P.D.A. şi păstrarea la fiecare fază a lucrărilor în parametri operaţionali a unui tronson din P.D.A., precum şi datorită executării unor categorii de lucrări pe timp de noapte, s-a reuşit să se limiteze perioada de închidere totală a operaţiunilor de zbor la numai 8 zile.

“Lucrările de reparaţii curente la pista de decolare – aterizare s-au desfăşurat în parametrii tehnico-economici contractaţi. Urmare a finalizării lucrărilor şi refacerea stratului asfaltic a crescut siguranţa zborului şi nu în ultimul rând confortul pasagerilor la decolarea sau aterizarea aeronavelor. Dimensiunile pistei de decolare-aterizare, care sunt de 3500 m lungime şi 45 m lăţime, şi studiul de expertiză a capacităţii portante, realizat în iulie-a

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, afirmă China, după ce Trump ameninţă ţările care se aliniază ”politicilor antiamericane” ale grupului cu taxe vamale suplimentare de 10%

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că impună taxe vamale suplimentare de 10% ţărilor care se aliniază acestui grup, din care fac part

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 13 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Protest spontan la Casa de Pensii Harghita. Angajaţii spun că sporurile nu sunt privilegii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita au participat, luni, la un protest spontan în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a reduce sporul pentru con

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°