Revoluţia de catifea a comuniştilor se ofileşte în toamna parlamentară. Anunata înca din primavara, aa-zisa "revoluie de catifea" a comunitilor este readusa în actualitate odata cu apropierea reluarii sesiunii parlamentare.
Anunţată încă din primăvară, aşa-zisa "revoluţie de catifea" a comuniştilor este readusă în actualitate odată cu apropierea reluării sesiunii parlamentare. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, întors din vacanţă, chiar dacă a încurcat ambalajul anunţatei revolte, înlocuind "catifeaua" cu "cafeneaua", a anunţat că ideea unei revolte populare controlate de comunişti e din nou foarte actuală în această toamnă.
Revoluţie şi nu prea...
"Noi nu vom sta cu mâinile în sân. Noi vom face ceea ce le-am promis cetăţenilor. Poate ar fi bine să organizăm noi această revoluţie şi să o controlăm, decât să izbucnească de la cetăţenii sătui de acest trai. În alte ţări au avut loc aşa evenimente, a venit timpul să aibă loc şi la noi. Clar că nu va fi ca în 1917, dar aşa cum a început revoluţia de catifea, organizată de Havel. Nu vor fi violenţe", declara Vladimir Voronin, pe 21 martie, în plină criză guvernamentală, după succesul moţiunii de cenzură a PCRM care s-a soldat cu demiterea guvernului Filat. La acea vreme, şeful Partidului Comuniştilor era convins că masele populare se vor alătura acestor mişcări de stradă care urmau să ducă la alegeri anticipate.
În perioada crizei, PCRM a valorificat la maximum disensiunile din AIE, reuşind să obţină prin alianţe de conjunctură cu fiecare dintre partidele componente ale coaliţiei rezultatele dorite, cum ar fi demiterea guvernului, schimbarea preşedintelui Parlamentului, dar şi proiecte legislative care să asigure revenirea lor la putere după viitoarele alegeri. Dacă din punct de vedere parlamentar, comuniştii şi-au jucat bine cărţile politice, în ceea ce priveşte protestele, fie în legislativ, fie pe