* ieri, Tribunalul Brăila ar fi trebuit să ia o decizie cu privire la cererea de liberare sub control judiciar a poliţiştilor Cătălin Jalbă şi Vechiu Gabriel, acuzaţi că au cerut mită 1.000 de lei de la un şofer * judecătorii au decis să amâne cauza, astăzi urmând să stabilească dacă poliţiştii vor fi cercetaţi în libertate sau tot în stare de arest preventiv
Cei doi poliţişti brăileni de la Biroul Ordine Publică, care au ajuns în spatele gratiilor pentru luare de mită, nu ştiu încă dacă vor scăpa de arest. Ieri, Tribunalul Brăila ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la cererea de liberare sub control judiciar a poliţiştilor Cătălin Jalbă şi Vechiu Gabriel, acuzaţi că au cerut mită 1.000 de lei de la un şofer. Judecătorii au decis să amâne cauza, astăzi urmând să stabilească dacă poliţiştii vor fi cercetaţi în libertate sau tot în stare de arest preventiv. "Amână cauza pentru lipsa dosarului de urmărire penală", se arată pe site-ul Tribunalului Brăila.
La sfârşitul săptămânii trecute, Cătălin Jalbă şi Vechiu Gabriel au făcut cerere de liberare sub control judiciar la Tribunalul Brăila, asta după ce le-a fost respins recursul împotriva măsurii arestării formulat la Curtea de Apel Galaţi. Lucrătorii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Brăila au ajuns în spatele gratiilor pe 17 august, propunerea de arestare formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru infracţiunea de luare de mită, fiind admisă de judecătorii Tribunalului Brăila. Deşi au declarat recurs, poliţiştii care şi-au riscat libertatea şi cariera pentru 1.000 de lei nu au obţinut câştig de cauză.
Anchetatorii i-au luat în vizor pe cei doi poliţişti după ce şoferul care ar fi trebuit să dea şpaga a decis să îi dea în vileag. Procurorii au stabilit că cei doi lucrători de poliţie, în timpul exercitării atribuţiilor de se